Marin Preda

J'ai été tenté un instant de le jeter [le manuscrit] au feu. Et pourtant, je me suis dit qu'il fallait que je le laisse exister. Nombre de mes semblables pensaient probablement pareil, ont comme moi jubilé, ont souffert et ont été heureux. Pareil. Ce mythe du bonheur par l'amour, de cet amour décrit ici, et non de l'amour du prochain, n'a pas cessé et ne cessera jamais d'exister sur notre terre, autrement dit de mourir et de renaître perpétuellement. Tant que ces marches que je monte et descends, d'autres, innombrables, les monteront et les descendront, ce livre en témoignera à tout moment: s'il n'y pas d'amour, il n'y a rien !
[Am fost ispitit, o clipă, să-l [manuscrisul] arunc în foc. Şi totuşi, mi-am spus, trebuie să-i dau drumul să meargă. Mulţi dintre semenii mei au gândit poate la fel, au jubilat ca şi mine, au suferit şi au fost fericiţi In acelaşi fel. Mitul acesta al fericirii prin iubire, al acestei iubiri descrise aici şi nu al iubirii aproapelui, n-a încetat şi nu va înceta să existe pe pământul nostru, să moară adică şi să renască perpetuu. Şi atâta timp cât aceste trepte urcate şi coborâte de mine vor mai fi urcate şi coborâte de nenumăraţi alţii, această carte va mărturisi oricând : ...dacă dragoste nu e, nimic nu e !... ]