Puterea armată și arta militară la români

Mihai își iubea ostașii și cea dintâi a lui îngrijire era pentru dânșii. Totdeauna în mijlocul lor, făcându-le necurmat căutare, cercetând trebuințele lor, când arătându-le familiaritatea unui camarad, când vorbindu-le cu puterea și mărimea unui domn, când cu dragostea unui părinte, el fermeca și răpea mintea și inimile ostașilor. Vitejii din toate părțile și din toate națiile alerga cu entuziasm supt steagul unui erou care le făgăduia biruințe slăvite, căci ei știa bine că el își ține făgăduiala, și înfocarea lor era așa de mare cât si încrederea lor. Cu un asemenea căpitan ei erau gata a întreprinde tot, siguri că vor izbuti. Ei era mândri de dânsul și mândri de ei înșiși, gândind că fac parte dintr-o armie nebiruită. Românii, precum și moldovenii, îl urma îmboldiți mai mult din datorie și dragoste către patrie, pe care el o făcuse atât de glorioasă și făgăduia de a o face pe atât de mare. Sârbii, bulgarii, grecii, arnăuții alerga la dânsul ca către un înger de libertate și de mântuire pentru neamul lor. Cazacii, polonezii, ungurii se întocmea supt steagul lui, unii povățuiți prin admirarea lor pentru un mare erou, alții împinși prin dragostea războiului și a foloaselor ce aducea ostașilor, alții, ca mai toți vitejii, căci inima lor era aprinsă de acea nobilă dragoste a gloriei, care împinge pe om la moarte ca să dobândească nemurire.
(Românii supt Mihai-Voievod Viteazul, Cartea IV: Unitatea națională, pagina 200)