Nichita Stănescu

Chanson (Cântec)

C’est un hasard de mon être :
et alors, le bonheur au-dedans de moi-même
est plus fort que moi, que mes os,
que tu fais crisser dans une étreinte
toujours douloureuse, merveilleuse toujours.

Causer, parler, dire des mots
longs, vitreux, comme des ciseaux qui séparent
le fleuve froid du delta chaud,
la nuit du jour, le basalte du basalte.

Porte moi, bonheur, vers le haut, et heurte
ma tempe contre les étoiles, jusqu’à ce que
mon univers allongé et infini
devienne colonne ou autre chose,
beaucoup plus haut et beaucoup plus tôt.

Tu es – comme c’est bien, je suis – quelle surprise !
Deux chansons différentes, se heurtant, se mêlant,
deux couleurs qui ne se sont jamais vues,
une de tout en bas, vers la terre tournée,
une de tout en haut, presque déchirée
dans la fiévreuse, prodigieuse lutte
de la merveille que tu sois, du hasard que je sois.

*

Cântec

E o întâmplare a fiinţei mele:
şi-atunci, fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece de delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-ma fericire, în sus, şi izbeste-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloana sau altceva
mult mai înalt, şi mult mai curând.

Ce bine ca eşti, ce mirare ca sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se, amestecandu-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsa spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuita luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplarii că sunt.

***
Une vision des sentiments (O viziune a sentimentelor, 1964)
Traduit du roumain par Linda Maria Baros