Jeni Acterian

3 décembre 1937
Nous nous demandions il y a quelques jours, A. et moi, si les arbres étaient « dans le mal », comme disent les Français.
Je songeais à l'instant : tous ces personnes ne sont-elles pas « dans le mal » ? Et ne sont-elles pas précisément comme les arbres ? Les arbres sont bien des « choses » vivantes. Donc ces choses vivantes sont « dans le mal » et c'est presque sûr, je dis presque, c'est-à-dire autant qu'une telle certitude soit possible en ce qui concerne ces choses.

[Ne întrebam, acum cîteva zile, A. şi cu mine, dacă arborii sînt « dans le mal » cum spun franţujii.
Mă gîndeam adineauri : toate aceste persoane nu sînt oare « dans le mal » ? Şi dacă nu sînt ele întocmai ca arborii? Da ! arborii sînt « lucruri » vii. Deci aceste « lucruri » vii sînt « dans le mal » (şi asta e aproape sigur, zic "aproape" întru atît întrucît poţi fi sigur în ceea ce priveşte aceste lucruri !)]

La plecare m-a condus Dinu [Noica] (...) Și, cu toate că îi recunosc lui D. o anumită inteligență și încă alte câteva calități, este totuși un om pe care-l consider (...) străin de mine. De fapt, ceea ce mi-l face antipatic nu este faptul că judecă strâmb, nici faptul că are înclinare spre și credință în lucruri pe care eu le consider cu totul superficiale. Cunosc atâția oameni care au creierul construit alandala, atâția cu credințe primitive, dar care, indiferent de asta, îmi sunt foarte dragi. Îmi este antipatic pentru că simt în el o ipocrizie cum rar am mai întâlnit la o creatură umană, la acest nivel. N-are niciun grăunte de sinceritate, nici măcar față de el însuși. Mă gândesc uneori că poate să fie patologic... dar asta să fie oare o scuză? Poate cel mult o explicație.

Am oroare de toată această comedie sociala pe care o jucăm. Această odioasă comedie a disimulărilor. Fiecare joacă un personaj și aproape niciodată nu ești în exterior, adică în acțiuni și cuvinte, așa cum ești în realitate. Și asta pentru că în chiar natura omului e o incapacitate de a se exterioriza. Tot ce iese din noi se falsifică ori se degradează.

Viața multora se deapană și se consumă în divertismente. Oameni care spun stupidități și râd, și fac și pe alții să râdă. Unii cred că sunt spirituali nevoie mare și fac întruna glume, iar alții râd ca și cum ar fi niște glume reușite. Și zilele trec astfel, chipurile, amuzant.

Știu că orice tovărășie este o iluzie a anulării singurătății, dar și așa trăiesc pentru cele câteva iluzii, așa încât una în plus sau în minus...Și albastrul cerului e o iluzie, dar nu mă încântă mai puțin din cauza asta.