Eugen Frunză

Terre majestueuse de la patrie bien-aimée,
Par l’étoile de la liberté illuminée,
À l’aide du peuple soviétique
Du joug éternellement lourd je t’ai délivrée.

Plimbarea gâzei

Se plimbă-o gâză cu șofran
pe „Muntele vrăjit” de Thomas Mann.

Străbate-apoi un raft cu poezii,
se spală-n violet bacovian.

Ce cauți, gâză mică, printre cărți,
de ce nu-ți faci plimbarea pe tăpșan?

Cu antenele-ți subțiri, ușor vibrând,
percepi tu oare zbuciumul uman?

Sau poate-n lumea ta e-un singur cer
pe când în cărți cer peste cer, morman.

Străin umblăm şi fără căpătîi
cînd m-ai chemat la pragul meu dintîi.

Şi cînd intrai în casă temător
mi-ai spus zîmbind : « E casa ta, rămîi ! »

Dădui să fug. Înfricoşat îndemn
mă străbătu din creştet la călcîi.

Dar mă vrăjiră dulci din părul tău
miresme de vanilii şi lămîi.

Şi am rămas. De ce m-oi fi chemat ?
Să mă ucizi doreai ? Să te răzgîi ?
(De ce?)

Ce seceriş în jurul meu de-o vreme-
se plimbă moartea-n lanul cu poeme.
(Nichita)