Mihai Neagu Basarab

Aşa i s-a-ntâmplat bietului Alexandru Dan Popescu, unul din cei mai simpatici ziarişti din echipa lui Eugen Barbu, la „Săptămâna”. Acesta vine la Patron într-o zi şi-i spune: „Patroane, acum cinci minute m-am despărţit de Moni Tăşcuţ, venea de la C. C., Dumitru Popescu a fost dat afară de Ceauşescu acum o jumătate de oră.” Dumitru Popescu, secretar cu presa al C.C. al PCR, îl aprecia nu numai pe Eugen Barbu, dar şi pe Nicolae Breban, fapt pe care Barbu nu putea să i-l treacă cu vederea şi-l tot reclama pe Breban pentru diferite vini mai mult sau mai puţin imaginare, dar fără relevanţă, când e vorba să distrugi un om, de la o anumită valoare în sus. Aflând de proaspăta şi încă neştiuta demitere a lui Dumitru Popescu, Barbu se hotărăşte să-i arate lui Dumitru Popescu că are caracter şi că nu-l mai suportă pe imposibilul Breban, îi telefonează la Secţia de Presă a CC, unde fostul şef urma să-şi încheie ultima zi de lucru şi cu fermitate începe să-i arunce în faţă tot ceea ce n-ar fi îndrăznit, dacă Dumitru Popescu n-ar fi fost dat afară.
A doua zi în Scânteia nici o notiţă despre vreo schimbare, a treia zi la fel, conu Jenică a început să-şi dreagă glasul ca să chelălăie cât mai melodios, când s-o reîntâlni cu Dumitru Popescu şi l-a dat afară fără preaviz pe Alexandru Dan Popescu, care nu după mult timp, conducând un partid, a intrat în primul Parlament autoales al României postdecembriste. Neştiind unde să se verse, a dispărut ulterior de pe scena politică. Avea un suflet foarte bun, dar era prea amator de senzaţional. Un ziarist înnăscut.