Veronica Micle

Cher tu me fus, me fus jadis,
Mais ce qui fut ne sera plus,
Sans toi le monde que voici,
N'est point désert, je l'ai bien vu.

Hypérion pareillement
Quand il scintille plaît beaucoup,
Mais il se couche incontinent
Quand le soleil vient tout à coup.

Lui de son disque éblouissant
Nous éveille tous à la vie,
L'étoile du matin naissant
Lors sombre vite dans l'oubli.

Tu fus pour moi l'astre qui luit
À l'aurore. Mais maintenant
Tu t'es éteint… Le soleil, lui,
Je le vois moult plus tendrement.

[Drag mi-ai fost, mi-ai fost odată
Dar ce-a fost n-a să mai fie,
Am văzut c-această lume
Făr-de tine nu-i pustie.

Și luceafărul pe ceruri
Place mult cum strălucește
Dar apune și dispare
Soarele cînd se ivește.

El cu discul său cel falnic
Te deșteaptă la viață
Și te face să uiți iute
Steaua cea de dimineață.

Tu luceafar mi-ai fost mie
Ce în zori de ziuă luce,
Și-ai apus,-acum la soare
Eu privesc cu mult mai dulce.

Drag mi-ai fost, p. 100-101]

[En poésie, on sacrifie souvent l'idée à la rime, dans la vie le cœur à la situation sociale.]
În poezie adeseori se sacrifică ideia pentru rimă, în viață inima pentru situații sociale.
(p. 142)

Singura nenorocire
Și de care m-am temut
A fost cruda mea simțire
Cînd pe tine te-am pierdut.