Imperfectele emotii

Voxalis

à Thierry Moral, manifartiste éclectique

J'aurais pu être le saltimbanque de l'âge de glace
entrecoupant mes espiègleries avec l'ouragan Katrina
plus au sud des marécages de La Nouvelle-Orléans,
c'était peut-être pour moi plus approprié de jouer dans une pièce de théâtre muet
avec des héros en pâte à modeler et papier mâché
à Montmartre sur la scène d'un Cabaret du Néant.

Le langage corporel trahit mon esprit hors-la-loi–
je peux, mais je ne veux pas courir entre les cactus séniles,
je peux, mais je ne veux pas entretenir la braise qui couve
par amour du feu,
je peux, mais je ne veux pas arborer l'étendard de l'étonnement
par amour de la sensation.

Je peux mais je ne sais pas !
Je peux mais je ne comprends pas !
Je peux mais je ne veux pas !

Le ridicule plane tel un aérostat au-dessus de l'œil d'Horus
et moi je n'ai pas le temps de vivre
les moulins à vent.

[Voxalis

lui Thierry Moral, manifartist eclectic

Aș fi putut fi saltimbancul epocii de gheață
întretăindu-mi giumbușlucăriile cu uraganul Katrina
mai la sud de mlaștinile din New Orleans,
poate era mai nimerit să joc într-o piesă de teatru mut
cu eroi din plastilină și papier mâché
în Montmartre, pe scena unui Cabaret du Néant.

Limbajul corpului îmi trădează fărădelegea gândului -
pot, dar nu vreau să alerg printre cactuși senili,
pot, dar nu vreau să întrețin jarul mocnit
de dragul focului,
pot, dar nu vreau să arborez stindardul mirării
de dragul senzației.

Pot, dar nu știu!
Pot, dar nu înțeleg!
Pot, dar nu cred!

Ridicolul planează ca un aerostat peste ochiul lui Horus
și eu n-am timp să trăiesc
morile de vânt.]

(p. 32)

Fiecare gând e-o rugăciune,
Fiecare om este un mausoleu,
Fiecare viață-i o biblie redescoperită.
Închină-te celor ce au fost ca să fii
O genă într-o arcă plutitoare.