Geniul de a fi

Veverița, care alerga pe ramurile nesfârșit de lungi și de numeroase ale arborelui, parcurgea creanga pâna la capăt, apoi se întorcea și o lua pe alta, în capătul căreia se întorcea din nou. Nu avea aerul că vrea să ajungă undeva, ci că are misiunea de a epuiza toate ramurile, misiune pe care și-o îndeplinește conștiinciosă și grăbită, fără să excludă totuși, din toată agitația, plăcerea jocului.
(Fragmente din Antijurnal, 29)