Daniel Marcu

flânerie



libre de courir

avec la montagne de croisées des chemins

dans mes bras

avec l’aigrette de pissenlit dans le cœur

avec la plaie ouverte

de l’œil retourné, toujours retourné

de sa tournée

sauvagerie impénétrable

ma tête est un chapeau de paille

dans lequel je ramasse le solstice d’été

et les pommes aigre-douces

qui flottent sur tes lèvres

je casse le cadenas de la camarde

avec le hurlement de bête déchaînée

je jette les heures les journées les mois

les années entières

dans le jardin où

nous avons enfilé sur nous l’âme

comme un t-shirt pas lavé.



***

drumeție



liber să alerg

cu muntele de răscruci

în brațe

cu puful de păpădie în inimă

cu rana deschisă

a ochiului întors mereu întors

din drum

sălbăticie de nepătruns

capul meu e o pălărie de paie

în care adun solstițiul de vară

și merele acrișoare

care plutesc pe buzele tale

sparg lacătul pieirii

cu urletul de jivină-ncolțită

arunc orele zilele lunile

anii cu totul

în grădina unde

ne-am tras sufletul

ca un tricou nespălat pe noi.

(p. 14)

Dernier cavalier de néant



Je te regarde t’accroître de moi

te hisser telle une radiographie

qui recouvre mon cœur électrocuté,

tel un poteau télégraphique

tu ameutes tes fils à travers le baume

d’épopée

du dernier cavalier de néant



Je serais capable de t’abandonner

dans le sang âpre qui dévore

les invités à la cène, en inhalant

seringue après seringue,

je songe à me laisser déchiqueter

par les particules d’éternité

avec lesquelles tu parcours mon cerveau

dans le miroir.



Mais je ne fais rien d’autre que

me retrouver dans la limpide

sève de la flèche contagieuse,

décantant mon impulsion mécanique

et l’anarchie constructive des regrets

dans la danse des pierres ponce,

surpris par de curieux indigènes

pour la première et toute dernière fois

sur l’île de la colonisation de soi.



***



Ultimul cavaler de neant



Mă uit cum crești din mine,

cum te înalți ca o radiografie

ce-mi acoperă inima electrocutată,

ca un stâlp de telegraf

îți asmuți firele prin balsamul

epopeic al

ultimului cavaler de neant.



Aș fi în stare să te abandonez

în sângele aspru care devorează

oaspeții la cină, inhalând

seringă după seringă,

m-ar bate un gând să mă las sfâșiat

de particulele de eternitate

cu care îmi străbați creierul

în oglindă.



Dar nu fac altceva decât

să mă regăsesc în limpedea

sevă a săgeții molipsitoare,

strecurându-mi impulsul mecanic

și anarhia constructivistă a regretelor

în dansul pietrelor ponce,

surprins de indigeni curioși

pentru prima și cea din urmă oară

pe insula colonizării de sine.

(p. 31)

L’État de reflux



Éloigner le rivage des mÉduses

Synchronisation dÉtestable

Crevasse dans l’ocÉan des doutes

NÉgation, impotence, ivresse des yeux arrachÉs

Vois ce que tu as fait !

Nage, dÉsormais !



(p. 12)

Des tessons de livre flottent entre les cadavres réactionnaires avec envie de vivre. Ils menacent la routine des os rongés. Ils suintent dans les veines éclatées par des obus obtus. Ils glissent comme la gravitation sur le plan de bataille des soldats kamikazes.

Depuis des boules de cristal, les empereurs-fantômes ordonnent au feu et à l’eau, à la famine et aux maladies, à la haine et à la folie, comme formes absurdes des plaisirs coupables.

Le democauste survient réellement dans les voix vibrantes, dans des verbes viraux, dans des virgules vexantes, dans des paroles vétustes.

L’extermination du peuple libre a commencé avec un vote dans la bouche.

Le sang gicle.

La parole opprime.

La poésie, s’est tirée une balle, conspirativement, dans la tête.



[Cioburi de carte plutesc printre cadavre reacționare cu poftă de viață. Amenință rutina din oasele roase. Se preling prin venele sparte de obuze obtuze. Alunecă gravitațional peste planul de luptă al soldaților kamikaze. Din globuri de cristal, împărații-fantomă poruncesc focul și apa, foametea și bolile, ura și nebunia, ca forme absurde ale plăcerilor vinovate. Democaustul se întâmplă aievea în vocile vibrante, în verbe virale, în virgule vexate, în vorbele vetuste.

Exterminarea poporului liber a început cu un vot în gură. Sângele împroașcă.

Cuvântul oprimă.

Poezia s-a împușcat, conspirativ, în cap.]

Chuuuuut ! Tu ferais mieux de te taire et de regarder la plaie

pour voir la ville qui se couche avec des larmes d’acier

Où que tu fuies te rattrapent les pas

se rassemble le pavage sous la plante des pieds brûlants

Quelle folie hideuse, t’aboient les souvenirs de pierre.



Chuuuuut ! Tu ferais mieux d’avaler des mots plutôt que du pain

tandis que tombent des comètes abattues par de fausses providences

La lune attend que tu apportes ton poignard

et que tu le plantes dans les rayons qui fouillent les nuages

Sur l’invective du monde s’agrippe la bohème qui prie.



Chuuuuut ! Tu ferais mieux de pleurer des cristaux Swarovski

dans tes yeux que tu rassembles le trésor de passions crucifiées

par un décret final que tu distribues des couronnes

Toi, arlequin indolent chassant ton destin

vers la douce agonie de la dernière cigarette d’après.





[Ssssst! Mai bine taci și uită-te în rană

să vezi orașul cum apune cu lacrimi de oțel

Oriunde fugi te-ajung din urmă pașii

se-adună caldarâmul sub tălpile încinse

Ce nebunie hâdă, te latră amintirile de piatră.



Ssssst! Mai bine-nghiți cuvinte-n loc de pâine

în timp ce cad comete răpuse de providențe false

Te-așteaptă luna să-ți aduci pumnalul

și să-l înfigi în razele ce scurmă norii

Pe invectiva lumii se cațără boema-n rugă.



Ssssst! Mai bine plângi cristale de Swarovski

în ochii tăi s-aduni tezaurul cu patimi răstignite

printr-un decret final să-mparți coroane

Tu-arlechin tembel gonindu-și soarta

spre dulcea agonie a ultimei țigări de după.]



(p. 26, Manifestul tăcut [Le manifeste tu])

baume fécond



le bruit de la chair féconde

passe la nuit dans le sous-sol de l’être

recouvre des conduits

bouches d’aération

embaume la sueur

en capsules organiques

renverse des corps en peluche

sur des canapés affamés

je sens les rides chaudes

dans la paume de ta main

sur ses lèvres à elle

chacun tente de se

retrouver dans l’autre

palpant des murs

pétrissant les pores ouverts

suivant la trace

du territoire marqué avec

les gouttes de vif-argent

maintenant nous respirons en saccades

des cristaux de sel

à travers l’obscurité irréelle

qui éparpille des êtres et des spasmes

avec bruit de chair féconde



***

balsam fecund



zgomotul cărnii fecunde

înnoptează în subsolul ființei

acoperă conducte

guri de aerisire

îmbălsămează sudoarea

în capsule organice

răstoarnă corpuri de pluș

pe canapelele înfometate

simt ridurile calde

în palmă la tine

pe buzele ei

fiecare încearcă să se

regăsească în celălalt

pipăind ziduri

mozolind porii deschiși

luând urma

teritoriului marcat cu

stropi de viu argint

acum respirăm sacadat

cristale de sare

prin întunericul ireal

ce risipește ființe și spasme

în zgomot de carne fecundă.

(p. 17)

I am an independent painter and I only live from the sale of my works of art. I really care about this. I do not want to be part of one group or another, because I understand not to be the stake of a game of interests that considers the artist a product and not his creations as a real measure of talent and inspiration. That's why I chose to decline to participate in a classic painting exhibition, and to present my works in the virtual space - the place where true art lovers can be found. The art must remain for all, enjoying and illuminating the spirit of every human being, it is the embodiment of unrestrained freedom. Art must breathe through our desires, our pleasures and our common fantasies. That is why I continue to visually express what I feel most authentic in people - the intimate emotion.

(p. 21)

The selection considered paintings in which the permanent concern of the Romanian artist, of fine tuning of light niches, generously radiated towards the close-up, with clear-dark reminiscences surrounding the overall plan, seemed obvious, and the temptation of some pop-art figurative achievements, imminent. Thus, she managed to approach the taste of a wider audience, through non-conformist frameworks and profound iridescences that will always leave the sensation of a great intimate show, a perpetual way of celebrating and discovering the great beauty.

(p. 20)

De saints cierges

Pour partager la lumiÈre du verbe

Aux cours royales comme aux alleutiers

È : le peuple se soulÈve

É : on rÉintroduit le paysan au paradis

Û : nous apprend À rÉclamer notre dÛ

Ç : dans FranÇais on entend son cornement

Ù : on tombe amoureux du mÊme d’oÙ viens-tu

Ce sont les diacritiques :

Vestiges des fils prodigues

En quÊte de leurs racines ÉgarÉes

De l’apparence, de la parole et de la parentÉ avec les soleils,

Ils en sont notre cause.



(p.21, Les diacritiques : les uniques)

la poésie affamée

déchiquette avec les dents s’en lèche les babines

dans des fourneaux les gardiens jettent des métaphores

sur les hommes-mannequins sur les vies-accordéons

quotidiennement ont lieu des exécutions avec des fragments d’œuvres inachevées

laissées à l’abandon sur les plaines avec des sondes comme des yeux de feu

s’approche le moment de rendre des comptes pour la soif des mots et

la liberté de me murer dans l’idée comme dans une prière en chuchotant la poésie est l’état de l’être



[poezia flămândă

rupe cu dinții se linge pe bot

prin furnale gardienii aruncă metafore

peste oamenii-manechin peste viețile-acordeon

zilnic au loc execuții cu fragmente de opere neterminate

lăsate-n paragină pe câmpiile cu sonde ca niște ochi de foc

se-apropie clipa când voi da socoteală pentru setea cuvintelor și

libertatea de-a mă zidi în idee ca-ntr-o rugă șoptind poezia e starea de a fi]



(p. 24 Manifestul piramidă [Le manifeste piramide])