Hors-piste en Roumanie : Récit du promeneur

Tînărul autor Grégory Rateau publică, la Editura Polirom, cartea Hoinar prin România – Jurnalul unui călător francez, lucrare ce reu­nește impresiile peregrinărilor sale pe cărările acestei țări, în care a ales să trăiască de cîțiva ani. Volumul se înscrie în tradiția atît de prolifică a literaturii de voiaj, în special a scrierilor elvețianului Nicolas Bouvier, a cărui operă autorul francez o frecventează cu asiduitate și o consideră drept model. Sensibil ca și predecesorul său la „contemplarea silențioasă a atlaselor care îl fac să resimtă dorința de a abandona totul, fermecat fiind de muzica pe care acestea o ascund, de privirile celor pe care-i poți întîlni sau de ideile ce îl așteaptă înăuntrul lor“, Grégory Rateau se hotărăște să părăsească tristul său cartier parizian și să se stabilească la București, împreună cu Sarah, logodnica sa de origine română.

După un început dificil și un timp de adaptare cu această nouă destinație, atent însă la lumea care-l înconjoară, Grégory Rateau pornește în căutarea locurilor și a oamenilor care‑l cuceresc foarte repede. „Ceea ce m-a ajutat foarte mult – va declara el într-un interviu recent – au fost excursiile pe munte, lecturile, oamenii pe care i-am întîlnit în zona rurală – ei m‑au ajutat să văd țara cu alți ochi, dar și să‑mi găsesc resursele necesare astfel încît să mă recompun și să găsesc un sens“. Trebuie să mai precizăm că experiența și anii săi de studii petrecuți la Paris în tehnica cinematografiei, cît și participarea la regia de film, călătoriile prin Maroc, Algeria, Liban sau Nepal îi vor fi de un real folos în această nouă aventură, ajutîndu-l să sesizeze amănuntele care construiesc pitorescul ambiant pe care-l parcurge cu încîntare.

Cineastul-scriitor este intrigat și, în același timp, derutat de contrastele care domină lumea românească, aflată la răscrucea dintre efervescența orașelor și lumea molcomă a satelor și a peisajelor diverse de la munte, din Deltă, din Carpați. Este o lume care-i inspiră nostalgie și dorință de cunoaștere; descoperă un prezent în plină metamorfoză, într-o coexistență între real și visare, „două lumi care se unesc, două temporalități“ pe care încearcă să le îmbine în cartea sa, concepută ca „o reconciliere dintre real și imaginar“, cum o definește încă de la primele ei pagini.

Mai multe motive îl împing către descoperirea unor inedite fascinații, a unei lumi cu totul nouă pentru el, lume care-l primește cu brațele deschise și-i conferă o adevărată senzație de ocrotire, departe de spaimele necunoscutului. Pentru el, chiar și cuvîntul exil capătă contururi negociabile cu lumea și cu sine și se transformă într-o experiență pozitivă. „Exilul – scrie el – permite cu siguranță renun­țarea la eul social și la reluarea treptată a relației cu eul individual, încetinind totodată cursa timpului. Nu mai ești sclavul obiceiurilor, reperele de care era liniștitor să fii legat nu mai există, totul trebuie reinventat“.

Scrisă sub forma a ceea ce am putea numi o suită de „texte-metrou“ – texte ce pot fi citite între două stații, păstrîndu-le pe celelalte ca pe niște promisiuni, pentru restul zilei –, Hoinar prin România poartă în sine un amestec savuros și savant între melancolie și nonșalanță, între încîntare și prevedere, dar mai ales o apetență pentru valoarea umană pe care o cultivă în paginile sale. Autorul refuză, prin urmare, să se rezume la simpla consemnare a faptelor, cartea sa nu este un jurnal propriu-zis, ci o consemnare a acestora după criteriul frumuseții și al surprizei, un refuz al banalității, cum spuneam, o continuă fascinație, o tentativă de a comunica incomunicabilul. Într-o epocă dominată de abuzul expunerii publice, tînărul autor francez surprinde adevăratul suflu al peisajelor și al lumii, făcînd apel la înclinația sa spre reverie, spre intimitatea cu natura și spre bucuria întîlnirii cu locuitorii de-a lungul peregrinărilor sale. Figurile acestora din urmă vor lăsa urme de neșters în sufletul său, unii îi vor deveni foarte buni prieteni. „Întotdeauna am fost captivat – scrie el – de tot ce se află în spatele realității, plăcîndu-mi enorm de mult să scotocesc, să îndepărtez aparențele ca să descopăr partea de mister“. Mînat de această curiozitate, tînărul călător pornește în căutarea a ceea ce România are mai virginal, mai pitoresc, prin locurile cele mai diverse, de la pădurile carpatice la canalele Deltei, dar și a orașelor, în primul rînd a Capitalei, sau a satelor, cu o predilecție pentru regiunea argeșeană.

„Nu aveam decît un vis – mărturisește el – acela de a nu avea drept orizont decît cel constituit din monumente naturale, neatinse de mîna omului, oricît de genială ar fi fost aceasta.“ Această frază poate ține loc de explicație a titlului cărții, dacă ținem cont de faptul că definiția pe care autorul o dă noțiunii de „hoinar“ este aceea a unei călătorii care, parcurgînd ceea ce omul de rînd ar putea numi-o drept „zonă-limită“ și pe care turistul de rînd ar fi tentat să o evite, crezîndu-se rătăcit, într-un teritoriu ostil, constituie dimpotrivă pentru el drumul misterios care îl solicită fără ezitare, împărăția lui secretă și promisiunea primită în dar de țară devenită acum și România sa.

Putem afirma că esența celor două noțiuni camusiene de exil și împărăție prinde formă în paginile acestui iubitor al operei ilustrului său predecesor, dar și ale celei a lui Panait Istrati, doi autori pe care îi frecventează cu aceeași ardoare, la o scară pe care discipolul nu încetează să o urce, inundat de data aceasta de splendoarea carpatică și de obsesia fantasmatică a ciulinilor Bără­ganului. Numai un scriitor venit din universul francez, cum este Grégory Rateau, impregnat de concizia și justețea limbii sale materne și îndrăgostit deopotrivă de cărările abrupte ale munților și de întinderile misterioase ale cîmpiei românești, ar fi fost capabil de o astfel de neașteptată simbioză. Hoinar prin România, apărută anterior în limba franceză, poate fi privită, prin urmare, și din perspectiva unei cărți poștale scrise în două limbi, ca o dublă declarație, pe care autorul nu ezită să-și pună semnătura.
Lien : https://www.observatorcultur..

Un "récit de voyage" qui ne m'a pas lâché car le livre est difficile à cataloguer. Je ne connaissais la Roumanie qu'à travers quelques récits de l'écrivain roumain Panait Istrati (que l'auteur de ce livre vénère à travers plusieurs textes), découvert cette année, voilà pourquoi je me suis lancé en tombant dessus par hasard dans une librairie de quartier (la photo fait un peu film apocalyptique). Ce livre m'a un peu dérouté au début, un avant-propos un peu trop personnel, un brin nombrilisme, on comprend que l'auteur se fait chier à Paris et qu'il a envie de se faire la malle, j'aurai donc pu en rester là. J'ai donné une chance à ce premier livre et je ne l'ai pas regretté. Des portraits au vitriol, plein d'humanité, un style exigeant et sincère, de l'humour, l'auteur n'est d'ailleurs pas des plus tendre avec lui-même. Le livre est en réalité une réflexion sur le voyage, la fuite, il nous parle autant de ses treks au Népal, au Liban, en Irlande, en Andalousie, que de ses errances dans les endroits les plus sauvages de la Transylvanie...Ce livre est vraiment une belle découverte, je le conseille aux amoureux du voyage mais surtout aux amoureux de la littérature, car il est question de ça ici, écrire pour ne rien perdre de ce qui s'offre à notre regard. On peut facilement s'identifier au protagoniste, un paumé plus qu'un héros. Je rajoute que ce livre donne envie de découvrir la Roumanie, ce pays à la mauvaise réputation qui fait souvent l'actu pour de mauvaises raisons.

J'ai surpris une pub sur le net et j'ai fait ce qui m'arrive rarement, j'ai commandé le livre. L'auteur avait l'air sincère dans son envie de donner envie qu'on le lise. Il ne faut pas s'attendre à trouver son livre sur tous les stands des libraires, ils ne prennent plus de risque depuis bien longtemps, il suffit de jeter un oeil aux vitrines des boutiques. J'ai donc pris moi même le risque de débourser 19 euros 50 (ce n'est pas monsieur Rateau qui en a fixé le prix, on l'excusera donc) pour l'utiliser ensuite pour décorer des pots. Je l'ai lu en une nuit. Je me suis sentie particulièrement touchée par ses réflexions sur l'amitié, sur le départ et sur les axés de mélancolie du retour. Ce livre m'a fait réfléchir sur mon propre désir de partir. Les territoires dépeints sont à la fois très proches de chez nous, et pourtant, la vie y apparaît toute autre, notre perception du temps n'est plus la même. On cherche souvent l'exotisme de carte postale, des passeports qui s'enchaînent pour le record, comme tous ces cons qui courent avec des numéros sur le bide pour la performance à saluer ; il n'en ait rien ici. Bravo donc à ce jeune explorateur du quotidien!

J'ai découvert ce livre sur les réseaux sociaux. J'ai été souvent déçu par mes dernières acquisitions d'écrivain globe trotter. Trop spécifique, apologie de l'aventure, des tours du monde à n'en plus finir (sans prendre le temps de regarder), j'ai été d'autant plus surprise par la proposition de ce jeune anonyme. Rien de spectaculaire, un voyage à taille humaine, honnête et fragile. On est presque dans l'exercice du journal intime, un projet d'aventure qui n'aurait pas tourné comme il le souhaitait. On se surprend d'autant plus à suivre l'auteur dans de petits trajets campagnards, dans un quotidien plein de poésie à la découverte de gens simples, sans fanfaronnade. Je ne sais pas si le livre trouvera son public mais je ne peux que vous conseiller de vous précipiter dessus. La Roumanie ne m'a jamais intéressé plus que ça mais en refermant le livre, j'ai eu envie d'approfondir le sujet.

J'ai eu la chance de rencontrer son auteur dans un salon littéraire l'année passée, très très charmant mais je m'égare pardon et parler de sa beauté ne serait pas rendre hommage à son très beau récit de voyage/roman, aucune importance. Je me suis précipité sur la très belle critique que j'ai partagé ci-dessous car je suis toujours un peu prudente avant de débourser 19 euros pour un livre. le critique, d'origine roumaine comme moi, comparait carrément son auteur à Nicolas Bouvier ou Sylvain Tesson, deux auteurs que j'admire beaucoup, en disant, je cite : "Dans «Hors-piste en Roumanie», Grégory Rateau regarde plutôt du côté de Nicolas Bouvier et de son «usage du monde», adhérant pleinement au crédo de son mentor pour qui «la contemplation silencieuse des atlas […] lui donne envie de tout planter là […] sensible aux musiques qui y résonnent, aux regards qu'on y croise, aux idées qui vous y attendent». J'ai donc décidé de lui faire confiance. Dès l'ouverture j'ai découvert un livre complétement différent de tout ce que j'avais lu sur mon pays, une réflexion sur le voyage, la fuite, la recherche de son identité par le départ et l'égarement. Grégory n'a pas honte de se mettre à nu, de se tromper de chemin, il ne nous livre pas un guide avec de bonnes adresses, il nous perd dans une géographie quasi-mentale, la Roumanie qu'il (re)compose pour nous aurait pu être très éloignée des souvenirs que j'en ai et que j'ai moi même idéalisé mais il n'en est rien. Sa Roumanie intime ressemble étonnamment à la mienne. J'ai ri, beaucoup ri de ses péripéties ou des Roumains qu'il dépeint mais j'ai aussi pleuré en le lisant et c'est rare car je ne suis pas du tout fleur bleue. Son style est d'une richesse incroyable, un réel équilibriste qui se laisse emporter parfois par des phrases plus longues et poétiques dans un langage soutenu et qui, au détour d'une anecdote, nous surprend avec un langage plus brut, plus percutant et proche de notre époque. On découvre un auteur et une écriture recherchée qui lui est propre, entre la nostalgie pour un passé qui n'est plus et un présent qui n'est pas toujours à la hauteur de ses attentes, Grégory nous livre ici une première œuvre, car aussi improbable que ce soit, il s'agit de sa première tentative, d'une unité presque parfaite, facile à lire, à relire et pourtant d'une force poétique qui m'a donné des frissons partout. Bon vous l'aurez compris je suis amoureuse mais je suis heureuse d'avoir aussi littéralement craqué pour ce Hors-piste rafraichissant : "à lire entre deux stations et à en garder pour le restant de la journée une saveur un brin mélancolique et une nonchalance décalée, «Hors-piste en Roumanie» nous invite à bord d'une embarcation traversant aisément les territoires enchantés d'un pays qui ne tarde pas de lui révéler ses beautés nouvelles."On ne le quitte plus durant tout le voyage. Merci Monsieur Rateau en attendant votre prochain roman/récit...
Lien : http://lettrescapitales.com/..