Tînărul autor
Grégory Rateau publică, la Editura Polirom, cartea Hoinar prin România – Jurnalul unui călător francez, lucrare ce reunește impresiile peregrinărilor sale pe cărările acestei țări, în care a ales să trăiască de cîțiva ani. Volumul se înscrie în tradiția atît de prolifică a literaturii de voiaj, în special a scrierilor elvețianului
Nicolas Bouvier, a cărui operă autorul francez o frecventează cu asiduitate și o consideră drept model. Sensibil ca și predecesorul său la „contemplarea silențioasă a atlaselor care îl fac să resimtă dorința de a abandona totul, fermecat fiind de muzica pe care acestea o ascund, de privirile celor pe care-i poți întîlni sau de ideile ce îl așteaptă înăuntrul lor“,
Grégory Rateau se hotărăște să părăsească tristul său cartier parizian și să se stabilească la București, împreună cu Sarah, logodnica sa de origine română.
După un început dificil și un timp de adaptare cu această nouă destinație, atent însă la lumea care-l înconjoară,
Grégory Rateau pornește în căutarea locurilor și a oamenilor care‑l cuceresc foarte repede. „Ceea ce m-a ajutat foarte mult – va declara el într-un interviu recent – au fost excursiile pe munte, lecturile, oamenii pe care i-am întîlnit în zona rurală – ei m‑au ajutat să văd țara cu alți ochi, dar și să‑mi găsesc resursele necesare astfel încît să mă recompun și să găsesc un sens“. Trebuie să mai precizăm că experiența și anii săi de studii petrecuți la Paris în tehnica cinematografiei, cît și participarea la regia de film, călătoriile prin Maroc, Algeria, Liban sau Nepal îi vor fi de un real folos în această nouă aventură, ajutîndu-l să sesizeze amănuntele care construiesc pitorescul ambiant pe care-l parcurge cu încîntare.
Cineastul-scriitor este intrigat și, în același timp, derutat de contrastele care domină lumea românească, aflată la răscrucea dintre efervescența orașelor și lumea molcomă a satelor și a peisajelor diverse de la munte, din Deltă, din Carpați. Este o lume care-i inspiră nostalgie și dorință de cunoaștere; descoperă un prezent în plină metamorfoză, într-o coexistență între real și visare, „două lumi care se unesc, două temporalități“ pe care încearcă să le îmbine în cartea sa, concepută ca „o reconciliere dintre real și imaginar“, cum o definește încă de la primele ei pagini.
Mai multe motive îl împing către descoperirea unor inedite fascinații, a unei lumi cu totul nouă pentru el, lume care-l primește cu brațele deschise și-i conferă o adevărată senzație de ocrotire, departe de spaimele necunoscutului. Pentru el, chiar și cuvîntul exil capătă contururi negociabile cu lumea și cu sine și se transformă într-o experiență pozitivă. „Exilul – scrie el – permite cu siguranță renunțarea la eul social și la reluarea treptată a relației cu eul individual, încetinind totodată cursa timpului. Nu mai ești sclavul obiceiurilor, reperele de care era liniștitor să fii legat nu mai există, totul trebuie reinventat“.
Scrisă sub forma a ceea ce am putea numi o suită de „texte-metrou“ – texte ce pot fi citite între două stații, păstrîndu-le pe celelalte ca pe niște promisiuni, pentru restul zilei –, Hoinar prin România poartă în sine un amestec savuros și savant între melancolie și nonșalanță, între încîntare și prevedere, dar mai ales o apetență pentru valoarea umană pe care o cultivă în paginile sale. Autorul refuză, prin urmare, să se rezume la simpla consemnare a faptelor, cartea sa nu este un jurnal propriu-zis, ci o consemnare a acestora după criteriul frumuseții și al surprizei, un refuz al banalității, cum spuneam, o continuă fascinație, o tentativă de a comunica incomunicabilul. Într-o epocă dominată de abuzul expunerii publice, tînărul autor francez surprinde adevăratul suflu al peisajelor și al lumii, făcînd apel la înclinația sa spre reverie, spre intimitatea cu natura și spre bucuria întîlnirii cu locuitorii de-a lungul peregrinărilor sale. Figurile acestora din urmă vor lăsa urme de neșters în sufletul său, unii îi vor deveni foarte buni prieteni. „Întotdeauna am fost captivat – scrie el – de tot ce se află în spatele realității, plăcîndu-mi enorm de mult să scotocesc, să îndepărtez aparențele ca să descopăr partea de mister“. Mînat de această curiozitate, tînărul călător pornește în căutarea a ceea ce România are mai virginal, mai pitoresc, prin locurile cele mai diverse, de la pădurile carpatice la canalele Deltei, dar și a orașelor, în primul rînd a Capitalei, sau a satelor, cu o predilecție pentru regiunea argeșeană.
„Nu aveam decît un vis – mărturisește el – acela de a nu avea drept orizont decît cel constituit din monumente naturale, neatinse de mîna omului, oricît de genială ar fi fost aceasta.“ Această frază poate ține loc de explicație a titlului cărții, dacă ținem cont de faptul că definiția pe care autorul o dă noțiunii de „hoinar“ este aceea a unei călătorii care, parcurgînd ceea ce omul de rînd ar putea numi-o drept „zonă-limită“ și pe care turistul de rînd ar fi tentat să o evite, crezîndu-se rătăcit, într-un teritoriu ostil, constituie dimpotrivă pentru el drumul misterios care îl solicită fără ezitare, împărăția lui secretă și promisiunea primită în dar de țară devenită acum și România sa.
Putem afirma că esența celor două noțiuni camusiene de exil și împărăție prinde formă în paginile acestui iubitor al operei ilustrului său predecesor, dar și ale celei a lui
Panait Istrati, doi autori pe care îi frecventează cu aceeași ardoare, la o scară pe care discipolul nu încetează să o urce, inundat de data aceasta de splendoarea carpatică și de obsesia fantasmatică a ciulinilor Bărăganului. Numai un scriitor venit din universul francez, cum este
Grégory Rateau, impregnat de concizia și justețea limbii sale materne și îndrăgostit deopotrivă de cărările abrupte ale munților și de întinderile misterioase ale cîmpiei românești, ar fi fost capabil de o astfel de neașteptată simbioză. Hoinar prin România, apărută anterior în limba franceză, poate fi privită, prin urmare, și din perspectiva unei cărți poștale scrise în două limbi, ca o dublă declarație, pe care autorul nu ezită să-și pună semnătura.
Lien :
https://www.observatorcultur..